La inceputul anilor ’80, multe tari din Uniunea Europeana nu aveau o piata dezvoltata a creditelor ipotecare. Situatia din unele state poate fi comparata cu cea din Romania. Totusi, dobanzile scazute, alaturi de cresterea economica si unele stimulente fiscale au contribuit semnificativ la extinderea creditelor pentru locuinte. Astfel, piata ipotecara s-a dublat in mai putin de 15 ani.
Piata creditelor ipotecare din tara noastra este una dintre cele mai putin dezvoltate din Europa. La finele anului trecut, valoarea imprumuturilor pentru locuinte reprezenta numai 3,5% din produsul intern brut. Iar pana la sfarsitul anului, ponderea ar putea urca la aproximativ 4,5%, in conditiile in care ritmul lunar inregistrat in intervalul ianuarie-aprilie (o medie de 3,5% pe luna) se va mentine si in perioada urmatoare. Totusi, diferenta fata de celelalte state ramane semnificativa. Spre exemplu, in Bulgaria ponderea imprumuturilor pentru locuinte era, anul trecut, de aproape 7% din PIB, in timp ce in Polonia nivelul era de 10%, iar in Ungaria se apropia de 15%. Mai mult, media din intreaga Uniune Europeana a fost de 50%, arata datele publicate de institutul polonez de cercetari Intelace. Totusi, analistii grupului UniCredit estimeaza ca, pana in 2010, piata creditelor ipotecare din tara noastra s-ar putea extinde cu cel putin 35%. Analistii italieni plaseaza Romania, alaturi de Turcia si Rusia, in al doilea val de dezvoltare a segmentului de imprumuturi pentru locuinte. La acest ritm, creditele ipotecare ar putea ajunge sa reprezinte aproximativ 6,2% din produsul intern brut. Numai ca pentru a ajunge la nivelul mediu european, ar fi nevoie ca ritmul anual de crestere de 35% sa se mentina cel putin pana in 2020.
Totodata, o alta premisa care a stat la baza dezvoltarii pietei ipotecare din Europa de Vest tine de ajutoarele directe sau indirecte venite din partea statului. Multe guverne europene au incurajat cresterea gradului de detinere a unei locuinte prin deduceri fiscale. Un sondaj realizat de Federatia Europeana a Titlurilor Ipotecare (European Mortgage Federation), realizat in anul 1998, arata faptul ca deducerile fiscale erau folosite la scara larga in vestul Europei.
In cazul tarii noastre, daca rata aferenta unui credit ipotecar ar fi dedusa in intregime din impozitul pe venit, atunci bugetul ar pierde, in 2008, mai putin de 0,45% din PIB. Si asta daca luam in calcul o dobanda de 10%, aplicata pe un termen de 30 de ani la soldul creditelor ipotecare estimat pentru finele lui 2008. Mai mult, tot la aceeasi dobanda, bugetul ar pierde mai putin de 1,2% pana in momentul in care soldul creditelor ipotecare ar ajunge la echivalentul a 100 miliarde de lei (la un ritm de crestere de 35%, pragul ar putea fi atins in jurul anului 2013).
Sursa: Financiarul
« Top credite de nevoi personale fara garantii | Bancile dau credite intr-un mod iresponsabil »
